Procesul fragil pare să fie generat de eșecul empatic în timpul dezvoltării timpurii. Multi clienti se dezvolta cu un stil fragil de procesare a experientelor lor in anumite aspecte de viata si in grade diferite. Acești clienți sunt adesea diagnosticați ca având tulburări de personalitate, narcisiste sau schizoide.
Pe scurt voi oferi un mesaj anonim al unei cliente, aflata intr-un proces terapeutic de ceva vreme. Vom incerca sa intelegem impreuna si sa aflam unde se afla radacinile sale de dezvoltare si ce fel de interactiune putem avea cu copiii nostri in situatii similare cu exemplul de mai jos.
Deasemenea ce fel de interactiune si abordare poate fi eficienta in psihoterapie in cazul adultului cu un astfel de proces fragil.
Anonim,
„Mi-ai lipsit și odată cu lipsa ta procesul meu de creștere și dezvoltare a devenit fragil. Absența ta din viața mea, a făcut ca o parte din mine sa rămână la fel(mica), sa nu mai crească. Atunci, undeva in mine s-a creat ceva, atunci nu stiam ce ,insa acum il pot numi” blocaj psihologic.” M-a făcut să stau undeva într-un colț temătoare pentru ceea ce se întâmpla, de ceea ce vedeam, de ceea ce auzeam și care mă durea. Nu stiam prea multe, nu aveam o relatie stabila cu parintii, nu aveam o comunicare bazata pe siguranta, nimeni nu îmi spunea despre faptul ca uneori in viața putem pierde chiar si cele mai de preț persoane, iar viitorul îmi era total necunoscut, nesigur și gol. Deja nu mai știam nimic, aveam dovada clara in fata, îmi lipseau îmbrățișările, îmi lipseau mângâierile, îmi lipsea siguranța și protecția și poate sărutul părinteasc de pe frunte. Imi lipsea zâmbetul si bucuriile copilăriei fara griji, îmi lipsea familia, ceva parca începea sa se fragmenteze. Mă simțeam forțată să suport experiența trăită, realitatea și prezentul care era greu de suportat pentru mine, eram doar un copil, aveam vreo 6 ani iar mai înainte de asta fusesem și internata într-un spital departe de casa unde venea mama pe la mine o singura data pe saptamana și de fiecare data când pleca plângeam sa ma ia acasă.. Am stat destul de mult acolo. Aveam o copilărie tristă chiar dacă mama încerca din răsputeri să nu ne lipsească nimic mie si fratilor mei, ca bunuri materiale cum ar fi hrana și hainele. Nu avea să însemne prea mult pentru mine, mi-aș fi dorit ca amintirile mele să fie total diferite decât pe cele care le-am trăit dureros. Nu am prea multe amintiri cu tine, doar cateva le numar pe degetele de la o mana. Stiu ca eram lângă tine cu sarcina sa îți dau pastilele, aveam notat pe un bilețel câte buline din fiecare sticluța și la ce oră sa ti le dau. Eram foarte atentă să nu uit, eram grijulie, voiam să te ajut și speram ca ai să te faci bine. O alta amintire este, atunci când erai prin curte incercand sa faci lucruri ghemuit încet- încet, iar eu pe lângă tine sa te ajut. Acum îmi dau seama ca nu am petrecut prea mult timp cu tine, uneori dormeam la spatele tău sa fiu cu tine și mă strigai de câte ori aveai nevoie de ceva. Iar cea mai dureroasa și cumplita imagine din ceea ce vedeam era cand aveai hemoragie si vomitai sange mult. Fugeam speriata și o strigam pe bunica, pe mama ta in speranța ca ea stie ce sa-ti faca sa te salveze, sa te ajute. Îți era foarte rău,vomitai sange foarte mult, iar ea, cred ca simțea că își va pierde copilul, iar pe mine m-a dat afară. Spunea sa ies sa nu ma uit dar o auzeam cum își plânge copilul.
Aveam dovada neputintei in fata, o simteam, o traiam intens si nu o puteam accepta!
Apoi te-am pierdut si odata cu tine o latura din mine a ramas acolo,ingropata iar tu, timp de vreo doua decenii m-ai vegheat si m-ai urmat in vis peste tot pana am mai crescut. M-am casatorit, te-ai asigurat ca sunt bine si-apoi m-ai lasat din nou, sau poate eu te-am lasat pe tine, cand m-am simtit mai sigura te-am lasat sa te odihnesti in pace acceptandu-ti moartea!”
Asadar in termeni foarte simpli procesul fragil isi are radacinile de baza si dezvoltare in copilarie, intr-un moment fraged si crud al copilului, cand acesta nu este suficient pregatit sa proceseze si sa integreze experienta vazuta si/sau auzita.
Da, este inevitabil si face parte din imprevizibilul vietii in care pot exista mult mai multe situatii diferite de intensite mai mare sau mai mica, insa nu ne obliga sa ramanem cu un astfel de stil fragil toata viata si il putem ajuta crescandu-l, asa cum si clienta mea face.
Atunci cand parintii nu se pot angaja într-o experiență foarte empatică a experiențelor copiilor lor pentru ca sunt copleșiti si preocupati de propriile lor probleme, copilul risca sa isi dezvolte un stil fragil. Este posibil ca aceștia(parintii) să nu răspundă, sau să le răspundă copiilor în primul rând în ceea ce privește modul în care copiii ii fac să se simtă.
Procesul fragil este modul de procesare si integrare a persoanei adulte care tinde să experimenteze probleme de bază la niveluri de intensitate foarte mari sau scăzute. Aceste persoane tind să aibă dificultăți în a începe și a opri experiențele care pentru ele sunt semnificative din punct de vedere personal sau emoțional, atunci cand un stimul aferent declanseaza aceste sentimente traite atunci.
Corpul este receptiv la astfel de senzatii traite initial in copilarie iar individul le traieste cu aceeasi intensitate ori de cate ori viata i-o ofera.
Când copiii nu au avut o experiență empatică a experiențelor lor de către parinti, dezvoltarea altor capacități experimentale este probabil să fie compromisă, iar experiențele care nu au loc tind să se simtă ireale, necontrolate sau otrăvitoare. În loc să învețe să proceseze reacțiile personale la situațiile aparute, copiii încep să-și suprime experiențele sau să se comporte fata de acestea fără sa înțeleagă motivul. De-a lungul timpului, acești copii sunt susceptibili să dezvolte sentimente de rau, goale.
Ca adulti, este posibil ca aceștia să aibă dificultăți în a vedea punctul de vedere al altei persoane, rămânând în același timp în contact cu astfel de experiențe.
Cum observam asta?
Ceva se schimba in comportamentul copilului, el ramane atat de mult timp intr-un blocaj in functie de cat de mare a fost intensitatea traita.
Nu mai vorbesc si se inchid in ei, tendinta lor ca si personalitate este una de tip dependenta, isi incep si sfarsesc relatiile cu trairii foarte intense comparativ cu alte persoana. Intra in relatii doar cu nevoile lor si nu pot vedea si pe ale celuilalt. Deasemenea este prezent si atasamentul primar.
Se simt neajutorati pentru ca sunt neputinciosi , un copil nu se poate ajuta singur. ,,eu sunt mic si am nevoie de ajutor iar in fata mea am dovada clara a tatalui care si el are nevoie de ajutor si eu nu il pot da.” Deci, convingerea este clara, eu nu pot, sunt neputincios.
Aici copilul se cnfrunta cu doua situatii in care sentimentul de neputinta insotit poate si de altele, este trait foarte intens: – unul ca el are nevoie de empatie si ajutor din partea unui adult cum ar fi mama(care nu este prezenta), iar cel de-al doilea: – nevoia tatalui de ajutor pe care copilul o preia cumva si vrea sa ajute, dar simte ca nu poate.
Un adult cu proces fragil, cand intalneste o experienta de viata similara cu cea traita in copilarie(de pierdere, de separare, de despartire), el stie ca nu o poate accepta si prefera sa ramana intr-o dependenta desi simte ca nici asta nu ii este caracteristic si nu se simte confortabil.
Important: deaceea este important sa nu ne expunem copiii la dialoguri sau imagini care ii pot afecta emotional, iar cand viata ne-o ofera trebuie sa avem in vedere mereu faptul ca o comunicare bazata pe observarea nevoilor, acceptarea experientelor lor si empatizare cu trairile acestora, ii ajuta pe copii sa nu dezvolte un stil fragil.
Interventia terapeutica in procesul fragil
Conceptul de proces fragil poate fi utilizat într-o serie de modalități de terapie, insa cel mai confortabil se potrivește în cadrul terapiei centrate pe persoana. Un stil de lucru centrat pe persoana este deosebit de eficient cu acești clienți odată ce terapeutul este capabil să înțeleagă tipurile de experiențe pe care le au clienții în timp ce se află în mijlocul procesului fragil.
În mod ideal, terapia cu adulți care au un stil fragil de procesare creează un fel de exploatație empatică care a lipsit în experiențele clienților din copilăria timpurie, iar acestea capata un sentiment de nesiguranta. Terapia eficientă cu proces fragil necesită abilități de ascultare de înaltă calitate. Clienții au nevoie de mai mult decât o prezență acceptabilă, ei au nevoie sa se asigure ca terapeutul lor a inteles sentimentul pe care acestia nu il poate descrie in cuvinte din experienta pe care au trait-o. Terapeutul trebuie sa fie deosebit de atent in astfel de proces si sa aiba abilitati de ascultare si empatizare de inalta calitate.
Atunci cand clientii vin cu capacitatea de a contine si a trata experientele fragile in terapie, este posibil sa se simta dependenti de terapeut pentru o perioada de timp pana acestia capata un sentiment de siguranta si reusesc sa stea cu experienta fragila, adica cu dificultatea de integrare a imaginilor bune sau rele intr-un singur gestalt. Atunci scade intensitatea trairilor de neputinta de insecuritate si se dezvolta noi abilitati de reconfigurare si integrate a experientei.
Atunci când terapeuții înțeleg problemele care sunt în joc, aceștia vor găsi probabil că mai mult din comportamentul clienților lor are sens. La rândul lor, clienții se vor simți mult mai bine înțeleși si odată ce ei câștigă un sentiment de securitate în capacitatea lor de a deține experiențe, abilitatea de a integra imagini bune și rele ale lor și ale altora se dezvoltă singură.