De-a lungul anilor cercetările științifice au ajuns la anumite concluzii privind ADHD, inclusiv diferențieri la nivelul creierului și de ordin genetic (Gieldd, Blumenthal, Molloy & Castellanos, 2001). Cercetările care au folosit rezultate electroencefalogramei demonstrează că persoanele cu ADHD au activitate electrica cerebrală diferită față de celelalte persoane. Aceste diferențe ale înregistrărilor electroencefalogramei sunt asociate cu probleme de menținerea atenției și de inhibare a răspunsurilor, iar aceste diferențe timp să se diminueze atunci când sunt administrate medicamente stimulatoare.
A fost studiata, de asemenea, și circulația sângelui în creier, studiile demonstrând că anumite zone ale creierului unei persoane cu ADHD sunt mai puțin irigate cu sînge, decât în mod obișnuit. Aceste zone sunt implicate în procesele de atenție și inhibitie (de exemplu; regiunile prefrontale, sistemul limbic). Rezultatele preliminare ale tomografiei cu emisie de pozitroni ce măsoară metabolizarea glucozei în creier) sugerează diferență cerebrale la persoanele cu ADHD. Faptul că această înregistrează o circulație sanguina cerebrală deficitară și un nivel al metabolizare glucozei mai scăzut decât al persoanelor fără ADHD, sugerează de asemenea o activitate cerebrală scăzută.
Studiile din trecut asupra structurii creierului și rezultatele tomografiilor computerizate au inregistrat rezultate diferite. Studiile mai recente, care folosesc metoda imagisticii prin rezonanță magnetică, au indicat anumite anormalități la nivelul ariilor prefrontal e ale creierului(Giedd, Blumenthal, Molloy & Castellanos, 2001), desi sunt necesare studii aprofundate pentru a confirma aceste descoperiri.
ADHD pare să aibă și cauze genetice (Banerjee, middleton & Faraone, 2007). Studiile în cadrul familiilor sugerează ADHD are tendința de a se transmite pe parcursul a mai multe generații. Este foarte probabil ca rudele copiilor cu ADHD se manifestă și ele aceeași tulburare. În cazul gemenilor posibilitatea ca ambii să sufere de ADHD este mai mare ceea ce susține natura genetica tulburării.
Alte cercetări sugerează că etiologia tulburări ar putea fi legată și de expunerea la toxine atât prenatale cat și cu postnatală). Este mult mai probabil ca mamele copiilor cu ADHD să fi consumat alcool si/sau țigări pe durata sarcinii. Un studiu în perspectiva a indicat o corelație între ADHD cu consumul de tutun al mamei pe perioada sarcinii( Kotimaa si altii, 2005. Expunerea prenatala la alte substante poate avea un impact direct asupra dezvoltarii ADHD al copiilor. Cercetările epidemiologice iau în considerare și toxinele din mediu, cum ar fi plumbul(Nigg si altii, 2007). Unii copii cu nivel ridicat de plumb în sînge manifestă simptomele ADHD, însă nu toți copiii cu ADHD au un nivel ridicat de plumb. Aceste descoperiri indică faptul că otrăvirea cu plumb nu este una din principalele cauze ale ADHD în majoritatea cazurilor, însă ar putea constitui un factor important în anumite cazuri. Posibilitatea ca ADHD să fie cauzat de alergia la mâncare a fost dezvbatuta cu înverșunare în trecut(Cruz & Bahna, 2006), existând cu un proiect de cercetare care investiga subiecte legate de dietă, printre care se numără legătura dintre deficitul de acizi grași și ADHD(Sinn & Bryan, 2007). Acest domeniu de cercetare se află încă în dezvoltare iar cauzalitatea nu poate fi încă dedusă.
În general cercetările privind cauzele apariției ADHD sunt neconcludente în prezent.
Constatările consecvente includ următoarele aspecte:
- multe persoane cu ADHD diferențe datorate structurii neurologice, în cele mai multe cazuri ADHD are o componentă genetică, sau cel puțin un factor de risc genetic.
- mediul înconjurător joacă de asemenea un rol în exprimarea ADHD
- expunerea la toxine și o insuficienți a dietei pot explica câteva din cauzele ADHD, dar cu toate acestea nu reprezintă cauzele principale ale apariției acestuia.
Psih. Margareta Toma
Manual C. Keith Conners, Ph. D.